Mulțumesc, Oradea!

„Îmi pare rău” și „mulțumesc” sunt două lucruri pe care trebuie să le spun acestui oraș, Oradea. Am trăit opt luni pline de călătorii, am făcut ore de limbă română, mi-am făcut prieteni noi și am trăit experiențe neașteptate. Acum, trebuie să zic „pe curând, Oradea”.

„Îmi pare rău”, primul lucru se datorează faptului că am subestimat orașul în multe feluri. Și adevărul este că au fost beneficii sociale și economice pentru procesul meu de adaptare.

A fost un avantaj social pentru că am găsit oameni care m-au primit cu brațele deschise, mi-au oferit un loc unde să dorm și să mănânc, plus o baie fierbinte pentru un climat cu care nu am fost obișnuit.

Din punct de vedere economic, am fost în măsură să-mi îndeplinesc toate nevoile. Cantina universității nu a fost cel mai bun loc pentru a aprecia mâncarea românească, dar a fost întotdeauna la un preț rezonabil (iar gustul s-a îmbunătățit). De asemenea, am reușit să folosesc și să plătesc mijloacele de transport în comun cum ar fi: tramvaiul, autobuzul și… ei bine… taxiul.

Trebuie să spun că îmi pare rău, mai ales pentru că nu am apreciat aceste calități încă de la început. Am fost cu capul în jos, la fel ca frunzele unei plante, care tocmai a fost transplantată până când s-a obișnuit cu noul loc.

De asemenea, îmi pare rău pentru că nu am acceptat diferențele culturale. Adaptarea nu este doar pentru a te bucura de lucrurile bune, ci și pentru a accepta dificultățile. În afară de asta, am învățat să fiu parte a schimbărilor.

„Mulțumesc” este a doua frază. Îi mulțumesc lui Dumnezeu care mi-a dat putere. În primul rând, mulțumesc prietenilor mei turci cu care am împărtășit genul de conversație „Aș vrea să merg acasă”.

Mulțumesc profesorilor mei, care au avut suficientă răbdare pentru a înțelege cultura mea, experiențele mele și care mi-au oferit mai mult decât o limbă, care reflectă o istorie de înfrângeri și victorii, și adaptarea la nevoile schimbării lumii academice și profesionale.

Mulțumesc familiilor care m-au primit în Oradea. Care au avut răbdare să mă aibă în casele lor și să mă ajute cu documentele mele de ședere. Ei mi-au arătat că, pentru mine, Dumnezeu este bun și că, deși procesul adaptării este dificil, totul este posibil.

Mulțumesc colegilor mei care provin din diferite culturi, cu care am împărtășit un proces de învățare. Vă mulțumesc pentru mesajele text și apelurile din fiecare dimineață care m-au trezit (sau nu) să merg la școală.

Iar dacă mă gândeam că voi veni aici să fiu doar un simplu student *tușesc*, m-am înșelat; am ajuns să fiu un prieten, un fiu, un frate și un cetățean român. Din această cauză nu pot să spun cât de mulțumit sunt de fratele meu român și de familia lui care m-a primit în casa ei.

Când mă gândesc la această familie, iau două valori mari care mă încurajează să continui să lupt: munca intensă și disciplina. Munca intensă de la părinți care caută un viitor mai bun pentru fiul lor. Și disciplina de la un atlet care îmi arată că nu poți realiza ceva dacă nu lucrezi în mod constant.

Aceasta este ultima săptămână a mea din anul pregătitor și, când mă gândesc la Oradea, o grămadă de experiențe apar în mintea mea (de aceea, și fruntea mea e mare). Mulțumesc, Oradea!


ENGLISH VERSION

“I am sorry” and “thanks” are two phrases I must say to this city, Oradea. I have lived eight months full of trips, classes, friends and unexpected experiences. Now, I must say “see you soon”.

“I am sorry”, this phrase is because I underestimated the city in two aspects which in turn were social and economical advantages for my adaptation process.

It was a social advantage because I found people that received me with open arms, they offered me a place to sleep and food, besides of a hot bath for a weather I was not used to.

Economically, I have been able to meet all my needs. The canteen of the university was not the best place to appreciate Romanian food but has always been at reasonable price (and the taste has improved). I have also been to move from A to B by bus, tramway, taxis or on foot. I made it!

I must say I am sorry. Especially because I did not appreciate these qualities since the very beginning. I was with head down, like the leaves of a plant that has been just transplanted until it gets used to the new place.

Also, I am sorry for not having accepted the cultural differences. Because adapting is not only about enjoying the qualities but to accept the issues, take them as mine and commit to change them, even with the smallest gestures.

“Thanks” is the second phrase. I am thankful to God who gave me strength. And thankful to my first Turkish friends who took the time to become my brothers. We shared the “I wanna go home” conversations. More than conversations, feelings.

I am thankful to my teachers who were pacient enough to understand my culture, experiences and who offered me one more language. This one reflects a history of defeats and victories, also adaptation to the changing needs of the academic and labor world. To them, thanks for showing me the beauty of their language.

I am thankful to the families that welcomed me in Oradea. Who were pacient to have me in their homes and help me with my residence papers. They showed me God is good and that even when it seems hard, everything is posible.

Also, thanks to my classmates, from so different cultures who I have shared a learning process too. Thanks for their text messages and calls to wake me up to go to classes!

And if I was thinking that I would come here to be only a student, I was wrong. I came to be a friend, a son, a brother and a citizen. Because of that, I have an infinte thanks to my Romanian brother and his family. They opened their home to give me an undescribable welcome.

When I think of this family, I take two great values that encourage me to keep on fighting: hard work and discipline. Hard work from the parents who seek a better future for their son. And discipline from an athlete who shows me that you can’t achieve something if you don’t constantly work on it.

This is my last week of the preparatory year and when I think of Oradea, a whole bunch of experiences come to my mind (that’s why my big forehead). Thanks, Oradea!


VERSIÓN EN ESPAÑOL

“Lo siento mucho” y “gracias” son don frases que debo dejar a esta ciudad, Oradea. He vivido ocho meses llenos de viajes, clases, amistades e inesperadas experiencias. Ahora debo decirle “¡hasta pronto!”.

“Lo siento”, la primera frase es porque subestimé la ciudad en muchos aspectos. Y la verdad es que en verdad han sido ventajas sociales y económicas para mi proceso de adaptación.

Socialmente he encontrado personas que me han recibido con los brazos abiertos, me han ofrecido un lugar donde dormir y alimento, además de un baño caliente para un clima que no conocía.

Económicamente he podido cubrir todas mis necesidades. Aunque la cantina de la universidad no es el lugar más indicado para apreciar la comida rumana, ha estado siempre al alcance de mi bolsillo. He podido desplazarme de un lugar a otro tomando bus, tranvía, taxis o caminando. ¡Lo logré!

Debo decir que lo siento mucho. Especialmente porque no aprecié estas cualidades desde el principio. Estuve tan cabizbajo como las hojas de una planta recién trasplantada  hasta que se acostumbra al nuevo lugar.

Lo siento también por no haber aceptado las diferencias culturales. Por no haber entendido que adaptarse no es solo aceptar las cualidades sino los problemas, asumirlos como propios y comprometerse a cambiarlos, aun desde lo más pequeño.

“Gracias” es la segunda frase. Es porque estoy agradecido con Dios que me ha dado fuerza. Agradecido con mis primeros amigos turcos, quienes se tomaron el tiempo de convertirse en mis hermanos. Con ellos compartimos conversaciones como “quiero volver a casa”. Más que palabras, sentimientos.

Estoy agradecido con mis profesores, quienes tuvieron la paciencia de entender mi cultura, mis experiencias y de ofrecerme un idioma más en mi lista. Un idioma que refleja una historia de derrotas y victorias. Y refleja también adaptación a las nuevas y cambiantes necesidades del mundo académico y laboral. A ellos, gracias por mostrarme la belleza de su lengua.

Estoy agradecido con las familias que me acogieron en Oradea. Que tuvieron la paciencia de acogerme en sus hogares y ayudarme con mis papeles de residencia para mostrarme que Dios es bueno y que aunque el proceso es difícil, todo es posible.

Gracias a mis compañeros de clase, de tan diferentes culturas y con quienes a la vez compartimos un mismo momento de aprendizaje. Gracias por los mensajes de texto y las llamadas, ¡para despertarme (o no) para ir a clases!

Y si pensaba que solo sería estudiante, vine a ser además amigo, hijo, hermano y ciudadano. Por eso, tengo un gracias infinito en el corazón a mi hermano rumano y su familia. Quienes abrieron su hogar para darme una bienvenida indescriptible.

Cuando pienso en esta familia, rescato dos valores que me alientan a seguir luchando: trabajo duro y disciplina. El trabajo duro de los papás por buscar un mejor futuro para sus hijos es admirable. Y la disciplina de un atleta muestra que un resultado no se puede obtener si no se trabaja constantemente para lograrlo.

Es mi última semana de exámenes en el año de preparación y al pensar en Oradea, un sinfín de experiencias vienen a mi mente (por eso mi frente tan grande). ¡Gracias, Oradea!

Advertisements

One thought on “Mulțumesc, Oradea!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s